Trei deţinuţi sunt cercetaţi pentru omor calificat după ce au provocat un incendiu în incinta Penitenciarului din Satu Mare, eveniment soldat cu moartea a trei deţinuţi, informează un comunicat de presă transmis vineri de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
"În fapt, din probele administrate, cercetare la faţa locului, proces verbal de constatare, raport de constatare preliminară, declaraţii martori, imagini audio - a rezultat că în seara de 18.03.2020, în jurul orei 20.00, inculpaţii L.P.K., H.F.F şi M.O.D, pe fondul unor nemulţumiri legate de limitarea unor drepturi ca urmare a instituirii stării de urgenţă prin Decretul prezidenţial 195/16.03.2020, au blocat cu mai multe saltele uşa de acces a încăperii E4.1 de la etajul IV al Penitenciarului Satu-Mare, saltele pe care le-au incendiat. Deşi incendiul nu a avut propagare, din cauza arderii mocnite a saltelelor, s-a degajat o cantitate mare de fum care a pătruns care a pătruns în baia încăperii E4.1. unde s-au refugiat numiţii C. M., H. M., H. C., L. B., M.L.L., V. R. N. şi V. M., L. P. K., H. F.F. şi M. O. D.. Cu toate că în baia încăperii E4.1, cei 10 deţinuţi au deschis geamul de aerisire şi au închis uşa de acces, până la intervenţia agenţilor de penitenciar care au stins focul, din cauza fumului dens, a rezultat decesul numiţilor H. M., V. M. şi M.L", precizează sursa citată.
Moarte violentă
Potrivit rapoartelor de constatare preliminare, moartea celor trei deţinuţi a fost violentă, cauza fiind intoxicaţia acută cu monoxid de carbon.
"Prin referatul din 02.04.2020 Parchetul de pe lângă tribunalul Satu Mare a propus arestarea inculpaţilor L.P.K., H.F.F şi M.O.D. în urma propunerii judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a dispus luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile faţă de inculpaţii L.P.K., H.F.F şi M.O.D", precizează Parchetul.
În urma incendiului din 18 martie, trei deţinuţi au decedat, iar alţi doi au fost transportaţi în stare gravă la spital, amintește Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!