Un puternic incendiu a izbucnit lângă casa lui Gheorghe Dincă, la Caracal, susține România TV. Incendiul este pe un teren aflat în proprietatea primăriei. Acolo se află un depozit de gunoaie, dar fără documente, mai precizează sursa citată.
Comisarii de la Garda de Mediu Olt au ajuns imediat la locul incendiului și chiar au decis sancționarea cu 40.000 de lei a primăriei pentru că a permis această situație.
Fumul produs în urma incendiului este extrem de dens și vizibil de la câțiva kilometri.
"Un incendiu a izbucnit la groapa de gunoi situată la ieşire din municipiul Caracal, spre municipiul Craiova. Intervin în acest moment pompieri din cadrul Detaşamentului Caracal şi Detaşamentului Slatina, cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două motopompe remorcabile. Intervin 20 de subofiţeri, sub coordonarea comandantului Detaşamentului Caracal, iar la faţa locului se deplasează inspectorul şef şi prim adjunctul ISU Olt. Incendiul este localizat, se lucrează pentru lichidarea mai multor focare", a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Olt.
Intervenție dificilă pentru pompieri
Groapa de gunoi are o suprafaţă de aproximativ un hectar şi înălţime de aproximativ 10 metri, iar incendiul a fost localizat şi se manifestă în mai multe focare, la adâncime, cu degajări de fum.
Intervenţia pompierilor este coordonată de şeful ISU Olt şi de prim-adjunctul acestuia, care s-au deplasat la Caracal.
Reprezentantul ISU Olt a menţionat că intervenţia pompierilor ar putea fi una de durată pentru că incendiul se manifestă în adâncime, în focare răzleţe. Incendiul de la groapa de gunoi din Caracal, situată la ieşirea din municipiu spre Craiova, a izbucnit marţi după-amiaza şi iniţial s-a manifestat cu flacără, în mai multe focare.
VEZI ȘI: Bărbat aflat la scăldat, înecat în râul Mureș. Al doilea caz de la debutul caniculei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Air Schengen și nu prea. Românii, controlați pe aeroporturile din Paris și Viena. Klaus Iohannis anunță "o discuţie foarte serioasă"
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Visul gălățenilor a devenit realitate. A fost lansată nava de pasageri
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Ce zic bucureștenii despre candidatura lui Cîrstoiu: O problemă cam mare pentru dânsul
- Paradoxul unei înfrângeri usturătoare a lui Cîrstoiu la PMB. Chirieac: Până la urmă nu e o catastrofă
- Avocatul Poporului, sesizat privind dificultățile de exprimare ale copiilor cărora pandemia le-a luat doi ani de școală