Începe Dracula Film Festival, la Brașov. Filme în avanpremieră națională
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Filme în avanpremieră națională, competiții de lung și scurtmetraj, Dracula Digital, Ziua Ion Popescu-Gopo, Masterclass Lamberto Bava, ZombieWalk - câteva dintre evenimentele de neratat de la ediția a VII-a Dracula Film Festival.

Zombieland: Rundă Dublă este filmul care deschide ediția a VII-a, Dracula Film Festival, miercuri, 16 octombrie de la ora 19.00, la Centrul Cultural Reduta din Brașov.  La un deceniu după ce Zombieland a devenit un film clasic, actorii principali (Woody Harrelson, Jesse Eisenberg, Abigail Breslin și Emma Stone) se reunesc sub comanda regizorului Ruben Fleischer (Venom) și a scenariștilor Rhett Reese & Paul Wernick (Deadpool) pentru Zombieland: Rundă Dublă. Filmul se vede în avanpremieră la festivalul de la Brașov, urmând să intre în cinematografele din toată țara pe 25 octombrie.

Tot în avanpremieră națională, Familia Addams 3D (SUA 2019) se vede la Dracula Film Festival. Filmul este bazat pe benzile desenate cu același nume de Charles Addams și regizat de Conrad Vernon și Greg Tiernan, creatorii filmului “Sausage Party” (2016). Această animație comică este separată de filmele realizate în anii ’90 (“The Addams Family”, 1991 și „Addams Family Values”, 1993)

Filmul eveniment al festivalului este The Lighthouse /Farul (SUA 2019). Câștigăror al premiului criticii la festivalul de film de la Cannes (FIPRESCI), filmul se vede în avanpremieră națională la Brașov, la Gala de decernare a premiilor Dracula Film Festival, sâmbătă, 19 octombrie, la Centrul Cultural Reduta. The Lighthouse este filmat în alb-negru, și acțiunea se desfășoară pe o insula în New England în anul 1890, unde doi paznici de far, Thomas Wake (Willem Dafoe) și Ephraim Winslow (Robert Pattinson) își pierd mințile în izolare. Filmul este regizat de Robert Eggers, creatorul horror-ului de succes The Witch, lansat în 2015.

Pentru competiția de lungmetraj internațional Dracula Film Festival au fost înscrise 306 filme. Pentru competiția de scurtmetraj internațional și scurtmetraj românesc au fost înscrise 2.624 de filme. Dintre acestea, 23 filme de scurtmetraj internațional vor concura pentru premiul Little Dracula și 5 filme de scurtmetraj românesc vor concura pentru premiul Vladutz. 

Invitatul special al ediției din acest an

Cineastul şi producătorul Lamberto Bava (n. Italia, 3 aprilie 1944), o legendă a cinematografiei horror contemporane, este invitatul special al ediţiei cu numărul VII al Festivalului de Film Dracula.  În cadrul ceremoniei de decernare a premiilor Dracula Film Festival, de sâmbătă seara, 19 octombrie, Lamberto Bava va primi ordinul Cavaler Dracula. Sâmbătă, 19 octombrie, se va proiecta filmul său de referință, „Dèmoni” (Italia, 1985), după care va urma un Masterclass în care maestro Lamberto Bava va povesti din secretele meseriei și alte lucruri fanstastice.

Parada Zombie (Zombie Walk) va aduce în centrul brașovului „morții vii” care vor mărșălui pe principalele străzi pietonale din oraș. Vineri seara, pe 18 octombrie, pregătiți-vă să fiți asaltați de oameni induși în stări catatonice, asemănătoare morții. Oameni ce vin, la strigătul lui Dracula, din mijlocul pământului. Cine va îndrăzni oare să se alăture paradei Zombie Walk?

Dracula Film Festival are loc la Brașov în perioada 16 - 20 octombrie 2019. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel