Din 1 septembrie 2021 Dacia și Lada au un nou director de design în persoana lui Miles Nürnberger. Acesta îi va fi subordonat lui Laurens van den Acker, director de design și membru în Comitetul de Direcție al Renault Group.
„Am lucrat la Citroën C3 Picasso, la primele detalii ale brandului DS, înainte de a fi lansat, la conceptul lui C-Cactus. Am făcut multe lucruri înainte (de Aston Martin – n.r.). Am petrecut ceva timp la Land Rover, Ford și Lincoln în Statele Unite – așa că am lucrat cu o varietate de mărci”, a spus Nürnberger pentru Autocar.
„Este chiar distractiv. Îți dai seama cum desenezi (metodologia și gândirea) și aplici asta indiferent dacă (mașina – n.r.) costă 15.000 sau 150.000 de euro. Filozofia designului este aceeași. Ca designer, lucrezi cu proporții, detalii, soluții inteligente. Cred că un designer bun se poate raporta la aproape orice marcă”, explică Nürnberger.
Dacia, vânzări mai bune în primul semestru din 2021
Dacia a vândut 262.814 de autovehicule în primul semestru al acestui an, în creştere cu 24,5 % faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Grupului Renault. Valoarea maşinilor vândute este de aproape 4 miliarde de euro, luând în calcul un preţ mediu de 15.000 de euro fără TVA.
Creşterea vine în contextul în care Dacia a lansat la finalul anului trecut noile generaţii de Sandero, Sandero Stepway şi Logan.
Pentru Dacia Spring sunt deja peste 15.000 de comenzi, livrările către clienţi fiind prevăzute să înceapă în această toamnă. În plus, Dacia continuă reînnoirea gamei: în iunie a fost dezvăluit Noul Duster iar în luna septembrie, la Salonul de la München, marca va prezenta noul său model de 7 locuri.
În România Dacia a produs în primele şase luni ale acestui an 145.515 de unităţi, în creştere cu aproape 30% faţă de perioada similară a anului trecut, creşterea fiind susţinută în acest caz de Sandero Stepway produs la Mioveni, iar la uzină deja a intrat în producţie Duster 2 facelift, scrie Mediafax.
VEZI ŞI Dacia Sandero, cea mai vândută maşină din Europa în august
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”