Urmărește emisiunea live
Înșelăciune copil bolnav. Preotul Ioan Chirvasă: Cineva strânge bani în numele parohiei. Unii au donat deja
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Ioan Chirvasă, preot paroh la Biserica "Sf. Prooroc Daniel" Iaşi, a aflat că o persoană strânge fonduri pentru operaţia unui copil în numele parohiei sale. În realitate, banii ajung în buzunarele unei alte persoane.

"M-au sunat mai multe persoane şi mi-au spus că cineva strânge bani în numele parohiei. Le-am spus tuturor că sunt false şi i-am rugat să nu vireze bani în conturile respective. Unii dintre ei au donat deja. Mi s-a zis că persoana în cauza a insistat şi telefonic la câteva persoane, spunând că mă cunoaşte şi că eu am eliberat adeverinţa. Nu este adevărat. Nu ştiu cine este persoana”, a spus preotul Ioan Chirvasă, potrivit adevarul.ro.

Escrocii prezentau şi o adeverinţă care ar fi provenit de la Spitalul de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi, prin care era atestat faptul că fetiţa are o boală gravă. Conducerea unităţii medicale a făcut o plângere penală. Fetiţa nu se află în evidenţa spitalului.    

"Nu apare în registrele Clinicii de Oncologie, iar medicul curant care apare pe acel certificat, cât şi medicul şef de secţie nu au eliberat un astfel de certificat medical cu recomandare de tratament în străinătate”, a spus  dr. Lavinia Ionescu, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria” din Iaşi.   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel