Instanța a suspendat exmatricularea celor 45 de studenți de la Facultatea de Drept
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
Foto ilustrativ / Imagine de succo de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de succo de la Pixabay
Facultatea de Drept din cadrul Universității din București riscă să piardă procesul deschis de studenți. Instanța a suspendat, vineri, executarea dispoziției rectorului, până la pronunțarea instanței de fond. 

În urmă cu o lună, 45 de studenţi din anul I de la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti au fost exmatriculați, fiind acuzați că au fraudat mai multe examene. Decizia este o premieră pentru Facultatea de Drept şi pentru Universitatea din Bucureşti.

Studenții însă, au deschis un proces, iar Facultatea de Drept riscă să-l piardă. Unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați a obținut în instanță, vineri, suspendarea executării dispoziției rectorului, până se judecă procesul pe fond. Iar asta ar putea dura și... câțiva ani.

Instanța a decis, vineri, să admită cererea formulată și, în minuta ședinței se arată că „dispune suspendarea executării Dispoziţiei Rectorului Universităţii din Bucureşti nr. 244/04.03.2021 până la pronunţarea instanţei de fond.”

„Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare, la Tribunalul Constanţa.”, precizează instanța.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel