Intervenție în forță la familia Melencu. SONDAJ - rezultatul publicat după cererea lui Iohannis vizavi de Bănilă
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Melencu
Melencu
Imaginile cu intervenția în forță la familia Melencu au revoltat pe toată lumea.

La locuinţa familiei Luizei Melencu, fata dispărută în luna aprilie şi pe care Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o, echipe de poliţişti şi jandarmi au ajuns vineri după-amiaza cu mandatul de aducere la sediul DIICOT pentru Monica Melencu.

Aceasta a refuzat să plece la sediul DIICOT, iar bunicul Luizei a declarat: "Nu mai avem încredere în nimeni. Refuzăm să mergem. Nu mergem!". Au urmat scene de groază.

În acest context, DC News a demarat următorul sondaj:

A fost justificată intervenția în forță la familia Melencu?

Cititorii DC News au răspuns astfel:

Da 22,5% (4539)


Nu 77,5% (15633)

(w670)

(w670)

(w670)

Monica Melencu a fost amendată joi cu 5.000 de lei de procurori, după ce a refuzat să se prezinte pentru a i se preleva probe biologice în vederea unei noi expertize ADN.

Iohannis a cerut demisia lui Bănilă

Preşedintele Klaus Iohannis a cerut, luni seară, demisia procurorului şef al DIICOT, Felix Bănilă.

Într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Cotroceni, i-a reproşat acestuia modul în care a fost instrumentată ancheta în cazul de la Caracal, adăugând că implicarea DIICOT ar fi trebuit să aducă un plus de profesionalism şi credibilitate. Klaus Iohannis a spus însă că, sub conducerea lui Bănilă, "acest lucru nu s-a întâmplat, iar ancheta continuă să genereze semne de întrebare majore".

"Modul în care s-au desfăşurat lucrurile până acum nu face decât să ridice suspiciuni şi să accentueze lipsa de încredere a oamenilor în autorităţi, iar o astfel de abordare nu poate duce decât la rezultate proaste. Aşadar îi cer domnului Felix Bănilă să îşi înainteze imediat demisia din funcţia de procuror şef al DIICOT. Este imperativ ca greşelile din ultimele săptămâni să fie asumate cu responsabilitate şi este nevoie de o schimbare la acest nivel, pentru a recredibiliza această instituţie", a punctat preşedintele.

El a criticat şi modul în care a fost tratată, în ultimele zile, familia uneia dintre victimele de la Caracal, menţionând că acest comportament reprezintă un exemplu de 'aşa nu'.

"Este extrem de grav că cei care conduc instituţii ale statului român girează astfel de comportamente, prin care potenţialii infractori sunt trataţi cu blândeţe, cu mănuşi, iar victimele sunt tratate cu duritate şi cu agresivitate. Această situaţie este generată în primul rând de eşecul guvernării incompetente din ultimii ani, o guvernare care a avut ca prioritate salvarea infractorilor, ignorând efectele asupra oamenilor cinstiţi şi corecţi din ţara noastră. Pentru toate aceste greşeli majore PSD va plăti politic, vă promit acest lucru. PSD-iştii vor plăti la vot şi vor rămâne în istorie drept guvernarea care a protejat penalii şi infractorii, o guvernare catastrofală, o guvernare eşuată", a declarat şeful statului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel