Inundații în Hunedoara. Elicoptere pregătite să intervină pentru evacuarea oamenilor
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ
Foto cu caracter ilustrativ
Pentru optimizarea misiunilor de răspuns în sprijinul comunităților și autorităților locale, IGSU a dispus suplimentarea personalului și a tehnicii de intervenție în județul Hunedoara.

Măsura a fost stabilită, în contextul valabilității, în această zonă, a avertizării hidrologice COD ROȘU de inundații pe râul Jiu.

14 motopompe de mică și mare capacitate, respectiv 2 bărci pneumatice sunt mobilizate din judeţele Caraș-Severin, Timiș și Sibiu, zone în care nu se înregistrează situaţii de urgenţă grave cauzate de vremea nefavorabilă.

Elicoptere pregătite să intervină 

Totodată, pentru eficientizarea misiunilor de răspuns, în zonă sunt pregătite să intervină 3 elicoptere din cadrul Inspectoratului General de Aviație. Elicopterele sunt dotate cu troliu și nacelă, dispozitive care permit evacuarea/recuperarea persoanelor aflate în dificultate din cauza apelor.

”Recomandăm populației din zonele vizate de inundații să evite deplasările și să ia măsurile de autoprotecție în perioada de valabilitate a avertizării hidrologice.

Pentru evitarea situațiilor în care viața poate fi pusă în pericol, cetățenii trebuie să respecte următoarele recomandări:
• Nu vă deplasați prin curenți de apă, puteți să vă pierdeți echilibrul
• Nu vă deplasați cu autoturismul în zona inundată
• În cazul în care sunteți surprinși de viitură urcați-vă către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare
• Dacă este necesară evacuarea, deplasaţi-vă imediat spre o zonă înaltă din apropiere, precizată de autorităţi!”, a precizat DSU. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel