Inundații la Craiova. Drumuri rupte și mașini luate de apă / VIDEO
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Inundații la Craiova. Drumuri rupte și mașini luate de apă / Sursă foto: Captură Youtube
Inundații la Craiova. Drumuri rupte și mașini luate de apă / Sursă foto: Captură Youtube
În urma codului portocaliu din județul Dolj, multe străzi din Craiova au fost inundate și a fost nevoie de intervenția pompierilor.

În urma codului portocaliu de averse și vânt puternic la nivelul județului Dolj s-a intervenit pentru degajarea a 4 copaci căzuți pe 4 autoturisme. Nu s-au înregistrat victime. De asemenea, un copac a căzut pe cablurile de alimentare ale tramvaiului, potrivit ISU Dolj.

În comuna Șimnic, sat Corentu, s-a produs un incendiu la o casă. Au ars aproximativ 50 mp din acoperiș. Cauza probabilă a incendiului fiind trăsnet. A fost evacuată apa din subsolurile a 3 case de pe strada Bucuvăț, 4 case de pe strada Câmpia Islaz și 4 locuințe de pe strada Brestii.

De asemenea, strada Bibescu din municipiu s-a surpat. A mai fost evacuată apa din cartierul 1 Mai, strada Șoimnului, din subsolul a 3 scări de bloc și din parcare, pe o suprafață de aproximativ 500 mp, notează GDS.

Inundații în Dâmbovița, la finalul lunii mai

Potrivit ISU Dâmbovița, localitățile afectate au fost Pucioasa, Fieni, Brănești, Mănești și Potlogi. Misiunile de înlăturate a efectelor produse de fenomenele meteo s-au desfășurat neîncetat, pompierii militari intervenind cu promptitudine în fiecare zonă afectată de inundații.

“Astăzi (28 mai), începând cu ora 11:30, echipaje de pompieri intervin în mai multe locații pentru degajarea apei din gospodării inundate în localitățile Pucioasa, Fieni, Brănești, Mănești și Potlogi, după o repriză de ploi abundente, județul Dâmbovița fiind sub avertizare Cod Portocaliu.

S-a intervenit pentru evacuarea apei în Pucioasa pe strada Carierei și la alte 2 gospodării, în Priboiu (Brănești) la 4 gospodării, în Fieni apa a intrat pe o scară de bloc și a afectat și 4 camere de la parter, în Românești (com. Potlogi) 2 gospodării și în Drăgăești Pământeni (com. Mănești). La intrarea în Pucioasa, drumul național 71 este acoperit de apă pe o lungime de 700 m.

De asemenea, s-a acționat în Pucioasa, pe DN71 în Priboiu, în Brănești și în Doicesti. În Priboiu s-a acționat cu o motopompă de mare capacitate pentru evacuarea apei”, au transmis pompierii dâmbovițeni. În total 52 de pompieri cu 10 autospeciale și 13 motopompe au acționat pentru evacuarea apei care amenințau să pătrundă în locuințe. De asemenea, în sprijinul echipajelor de pompieri au acționat și Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență din localitățile afectat cu motopompe și alte mijloace, precizează DBOnline.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel