”Aş vrea, de asemenea, să mulțumesc tuturor ambasadorilor și reprezentanților statelor și guvernelor care susțin activitatea AUF. Țin să subliniez aprecierea mea pentru consultarea mondială inițiată de rectorul Slim Khalbous, inițiativă care a putut reliefa nevoile reale și actuale ale tuturor membrilor AUF, astfel încât Strategia AUF 2021-2025 să fie bazată pe nevoi reale.
O consultare care a beneficiat de mai mult de 15.000 de răspunsuri ale studenților, profesorilor, cercetătorilor, reprezentanților societății civile, rectorilor și președinților de universități, miniștrilor, o diversitate impresionantă. Provenind din 75 de țări, aceste răspunsuri au avut o contribuție esențială în construirea noii strategii care va fi prezentată de rectorul Slim Khalbous.
Consultarea mondială a fost o continuare firească a strategiei 2017-2021, dar și o continuare a inițiativei „IDNEUF”, apărută în 2015, la Paris, și aparținând miniștrilor învăţământului superior și educației naționale din țările francofone.”, a punctat ministrul Educaţiei
"Am reuşit să anticipăm importanţa digitalului în educaţie"
”Am avut şansa de a fi ministru al Educației în România în anul 2015. După prima reuniune de la Paris-2015, am susținut „IDNEUF 2” care s-a desfăşurat în Bamako (2016) , „IDNEUF 3”, în Marrakech (2018) și „IDNEUF 4” - în București (2019). La București, în anul 2019, miniștrii prezenți au adoptat o declarație extrem de importantă în ceea ce priveşte dezvoltarea digitalizării educației - Declarația de la București.
Am reușit, astfel, să anticipăm necesitatea cu care s-au confruntat toate sistemele de educație în timpul crizei sanitare pe care o traversăm, provocări care vor continua să fie esențiale și post-pandemie. Este încă un motiv de satisfactie faptul că am reușit să anticipăm importanța digitalizării în cadrul educației.
Apreciez în mod deosebit aplicarea principiului solidarității active la nivelul AUF. Apreciez reușitele pe direcțiile principale de dezvoltare ale strategiei 2017-2021: calitate, angajare, dezvoltare. Apreciez solidaritatea și cooperarea in interiorul fiecăreia din cele 10 regiuni, dar mai ales cooperarea între regiuni (cele 2 regiuni europene, 3 africane, Asia-Pacific, Orientul mijlociu, Oceanul indian, America și Caraibe).
Calitate în formare și în educație, calitate în cercetare științifică.
Angajare prin parteneriatul între mediul universitar și mediul socio-economic, oportunitate care ne ajută să facem din limba franceză un adevărat pașaport pentru angajare (găsirea unui loc de muncă) și, bineînțeles, dezvoltarea universităților, ca motoare de dezvoltare locale și regionale. Toate acestea sunt reușite ale AUF!”, a declarat Sorin Cîmpeanu la AUF.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”