Jucătoarea română de tenis Irina Begu o va întâlni pe compatrioata sa Simona Halep în semifinalele turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 202.250 dolari, după ce a învins-o sâmbătă pe spaniola Sara Sorribes Tormo, cu 6-2, 4-6, 6-2, într-un meci din sferturile de finală, scrie Agerpres.
Begu a dispus de iberică după două ore şi 40 de minute, iar astfel România va avea sigur cu reprezentantă în finală.
Partida dintre Begu (29 ani, 82 WTA) şi Sorribes Tormo (23 ani, 84 WTA) a fost întreruptă din cauza ploii, vineri seara, la scorul de 6-2, 0-1, 15-0, după o oră şi 6 minute.
Begu a revenit şi a egalat
În actul secund, spaniola a condus cu 2-0, dar Begu a revenit şi a egalat, 2-2, dar Sorribes Tormo a făcut un nou break şi şi-a păstrat avantajul până la final, câştigând setul cu 6-4.
În decisiv, Sorribes Tormo a început cu break, dar Irina Begu a reuşit patru ghemuri la rând (4-1) şi victoria a fost aproape (6-2). Jucătoarea antrenată de Victor Crivoi a avut 5 duble greşeli, faţă de 4 ale adversarei, Begu a reuşit mai multe lovituri direct câştigătoare, 32-14, dar a avut şi mai multe erori neforţate, 43-23.
Begu şi-a asigurat un cec de 8.035 dolari şi 110 puncte WTA
Simona Halep, principala favorită a turneului, a învins-o vineri pe poloneza Magdalena Frech, cu 6-2, 6-0.
Begu se calificase în sferturi după 6-7 (3), 7-5, 7-6 (7) cu elveţianca Leonie Kung, meci început joi seara şi încheiat vineri.
În cealaltă semifinală de la Praga se vor înfrunta belgianca Elise Mertens, a treia favorită, şi Kristyna Pliskova (Cehia).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară