Se pare că micuțul era foarte fericit de isprava sa. Deși bunica sa, înghețată de frig pe balcon, l-a rugat în repetate rânduri să deschidă ușa și să o lase în apartament, copilul a refuzat cu încăpățânare. S-au alertat și vecinii, care au sunat-o pe mama copilului pentru a o anunța că micuțul este singur în apartament și bunica se află de ceva vreme pe balcon, în frig. Mama a sunat la 112 și a chemat pompierii.
"Întâmplarea a avut loc în această dimineață, în jurul orei 10:40, pe str. Diviziei din municipiul Focșani. Emoțiile bunicii au început să crească în momentul în care a văzut că nu reușește, sub nici un chip, să-l facă pe nepot să deschidă ușa. Între timp, vecinii au anunțat mămica, ce lucrează la o florărie din apropiere, despre cele întâmplate. Femeia a venit într-un suflet, dar nu a reușit să descuie ușa de acces în apartament, deoarece era blocată din interior. Îngrijorată de faptul că micuțul este singur în apartament și bunica se află de ceva vreme pe balcon, în frig, mămica a sunat la 112 și a chemat pompierii.", au precizat reprezentanții ISU Vrancea.
Surpriza pompierilor
La fața locului s-au deplasat imediat 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani, cu 1 autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, 1 autospecială de descarcerare și 1 ambulanță SMURD. Cu ajutorul autoscării, pompierii au ajuns în balcon și au pătruns în apartament prin fereastra de la baie, după care au deschis ușa balconului și ușa apartamentului. Salvatorii au avut parte de o surpriză.
"Surpriza pompierilor a venit din partea copilului, care era foarte entuziasmat de acțiunea forțelor de intervenție. Când au pătruns în apartament, colegii noștri au fost întâmpinați cu bucurie și aplauze din partea micuțului. La finalul intervenției, acesta a ieșit pe balcon, pentru a le face cu mâna salvatorilor, promițându-le că pe viitor va fi cuminte.", se rată într-o postare pe Facebook a ISU Vrancea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video