Israelul s-ar putea închide TOTAL. Blocaj la frontiere
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
Foto cu caracter ilustrativ Pexels
După o închidere aproape completă a aeroportului său internațional, Israelul a decis să-și închidă și frontierele terestre.

Israelul este decis să-şi închidă frontierele terestre pentru câteva zile, începând de joi, transmite Agerpres. Ministrul de interne israelian Aryeh Deri a anunţat că pentru a completa eforturile comune de a împiedica răspândirea bolii, punctele de trecere a frontierelor cu Iordania şi Egipt vor fi închise începând de joi dimineaţă până duminică. Totuşi, Podul Allenby, situat la graniţa cu Iordania, va rămâne deschis pentru locuitorii Cisiordaniei.

Israelul a închis deja aeroportul internaţional din Tel Aviv, măsură care va rămâne în vigoare cel puţin până la finalul lunii ianuarie. Astfel, sunt suspendate toate zborurile către Israel, cu excepţia zborurilor-cargo şi a zborurilor pentru urgenţe medicale. Executivul israelian urmează să ia joi o decizie privind eventuala extindere a acestei interdicţii şi precum şi a lockdown-ului naţional care ar urma să se încheie în acest weekend.

Şefa Serviciului de sănătate publică israelian, Sharon Elrai-Price, a afirmat luni că suspendarea zborurilor ar trebui să fie extinsă pentru cel puţin 30 de zile pentru a permite progrese în campania de vaccinare. Ea a adăugat că ipoteza actuală este aceea că vaccinul este eficient pentru majoritatea variantelor virusului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel