Italia: Aproape 30 de oameni răniţi într-un accident de autobuz la Roma
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Douăzeci şi nouă de oameni au ajuns miercuri la spital, dintre care nouă cu răni grave, după ce un autobuz aglomerat a intrat într-un copac în nordul Romei, relatează dpa.

Accidentul s-a produs în jurul orei 9 dimineaţa (07.00 GMT) pe Via Cassia, a precizat agenţia italiană de presă ANSA, scrie Agerpres.

Compania de transport public ATAC a menţionat într-un comunicat că investighează "cauzele acestui grav accident" şi a prezentat scuze.

Capitala italiană are o problemă veche cu transportul public, notează dpa. ATAC este în pragul falimentului, flota sa este învechită şi nu mai puţin de 25 de autobuze ale sale au luat foc de la începutul acestui an.

Nici reţeaua de metrou a oraşului nu stă prea bine, având în vedere infrastructura depăşită şi întreţinerea deficitară, ilustrate de defecţiuni la scările rulante şi închiderea unor staţii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel