Invitată în emisiunea Andreei Marin, "Nu există nu se poate", Iuliana Tudor a izbucnit în lacrimi.
Dincolo de omul de televiziune puternic, carismatic şi ambiţios, pe care îl ştiu fanii, Iuliana Tudor se descoperă de această dată cu lacrimi în ochi când vorbeşte despre părinţii săi şi mai ales despre problemele de sănătate ale mamei şi cu emoţie în glas când îşi aminteşte de şicanele pe care le-a trăit la şcoală.
"Niciodată nu am permis experienţelor de tot felul care au venit peste mine să mă doboare", a spus Iuliana Tudor.
"Andreea m-a provocat"
"Andreea m-a provocat să fiu altcineva decât am fost până acum, probabil, în faţa camerelor. Am stat de vorbă nu mai mult de două-trei minute şi m-a provocat la o poveste care să înceapă din punctul 0, din copilărie, şi până în prezent. E greu pentru oricine să facă arcul acesta peste timp în doar câteva fraze, însă simplul gând către copilărie cred că pentru fiecare dintre noi aduce o altă stare. Şi atunci, pentru că m-am ancorat aşa de tare în perioada aceea cred că de acolo au venit emoţiile.
Mai cred şi că a fost o zi specială. Am fost pregătită pentru ceea ce ştiu că faceţi aici, în TVR, într-un loc cu multă încărcătură atât pentru tine, cât şi pentru mine, în Studioul 1, unde am început "O dată-n viaţă". Locul acesta, dincolo de faptul că spunem că este "acasă" pentru noi, te face să te confunzi cu el", a spus Iuliana Tudor, potrivit unui comunicat al TVR 2.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Pască pufoasă fără aluat
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc