Urmărește emisiunea live
Jandarmeria, APEL după protestul din Piața Victoriei: „Este foarte important”
Data publicării:
Autor: Andrada Oana
WhatsApp
foto ilustrativ
foto ilustrativ
Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, a făcut un apel după protestul de duminică din Piața Victoriei.

„Instituția noastră, ca de fiecare dată, a luat toate măsurile legale și necesare. Persoanele care au încălcat legea vor fi cu siguranță sancționate și colegii mei vor aplica sancțiunile prevăzute de cadrul normativ”, a declarat Georgian Enache, purtător de cuvânt al Jandarmiei Române.

Jandarmeria, apel la responsabilitate

Georgian Enache a făcut un apel la responsabilitate, subliniind importanța faptului că participanții nu se pun doar pe ei în pericol, ci și pe ceilalți, în contextul pandemiei de Covid-19. 

„Vreau să fac un apel la responsabilitate. În primul rând, la responsabilitatea celor care inițiază în special pe rețelele de socializare, în zona online, astfel de evenimente. Un apel la responsabilitatea celor care organizează și cheamă persoane. Cadrul normativ existent nu are alt scop decât acela de a asigura protecția și sănătatea publică a tuturor cetățenilor. Instituția noastră va fi întotdeauna acolo pentru a preveni escaladarea unor conflicte și pentru a ne asigura că oamenii sunt în siguranță. Este foarte important ca cei ce participă să fie conștienți că nu se pun doar pe ei în pericol, ci și pe ceilalți”, a mai spus purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române la Realitatea Plus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel