Județe din România, CARANTINATE. Andrei Baciu, ANUNȚUL momentului
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Vicepreşedintele Comisiei de Vaccinare, Andrei Baciu
Vicepreşedintele Comisiei de Vaccinare, Andrei Baciu
Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a vorbit despre carantinarea mai multor județe din țară, afectate de pandemia de COVID-19. 

"Vedem cu toții necesitatea unei legislații care să-ți permită aplicarea unor măsuri epidemiologice, pentru că despre asta vorbim. Carantinarea, izolare, sunt măsuri medicale epidemiologice care duc la controlul unui focar. Ruperea lanțului de transmitere într-o comunitate. Acesta se face în funcție de nivelul de transmitere a agentului patogen, în funcție de cum se transmite respectivul virus, aplici niște măsuri care să rupă lanțul de transmitere. Carantinarea, izolarea sunt măsuri medicale aplicate peste tot, la nivel planetar. Ideea a fost întotdeauna aceeași, de a proteja sănătatea oamenilor și a comunităților respective.

Au fost câteva exemple precum Țăndărei, două sate din Galați, ceva mai recente. Cert este că atunci când apare un focar, trebuie acționat la nivel local. Să identifici toate persoanele care sunt pozitive, să depui toate măsurile de prevenire a transmiterii bolii, astfel încât populația care nu a fost încă infectată, să nu se infecteze. Acestea sunt principalele măsuri care duc la ruperea lanțului de transmitere virală", a declarat Andrei Baciu, în direct la B1 TV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel