Jurnaliști CNN, arestați. Chirieac: Îmi trece un fior pe şira spinării. Ce pretenţie să mai avem în România?
Autor: Ema Apostu pe 29 mai, 16:03 | Internațional

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat evenimentul care a avut loc în Minneapolis: arestarea jurnaliștilor CNN, în timpul protestelor care au izbucnit după moartea unui bărbat de culoare.

"Îmi trece un fior pe şira spinării"

 

"Vedem şi ne minunăm. Până la urmă, a fost un accident, o intervenţie foarte dură a poliţiei, absolut regretabil faptul respectiv (n.r. moartea bărbatului  de culoare, după ce un ofițer de poliție i-a ținut genunchiul pe gât). Până şi SUA, care sunt un model pentru noi toţi în privinţa integrării culturale, mai au multe lucruri de făcut în plan rasial. La fel de tulburătoare a fost imaginea  pe care aţi prezentat-o acum, aceea cu ziariştii arestaţi.

La începutul carierei mele jurnalistice, după revoluţie, ştiţi foarte bine că CNN transmitea de la Baghdad, cu Saddam Hussein în viaţă, în libertate. Ei transmiteau de la Hotelul Intercontinental cum era lovit Baghdadul de avioanele forţei multinaţionale. Irakienii, regimul lui Saddam Hussein, nu i-au arestat pe jurnaliştii de la CNN. Acum, pentru că văd în America nişte ziarişti arestaţi, îmi trece un fior pe şira spinării. Păi, dacă în America - idealul pentru noi - se arestează jurnalişti, ce pretenţie să mai avem în România?", a spus analistul politic Bogdan Chirieac, la Antena 3.

Vezi și: Jurnaliști CNN, arestați în direct, la protestele din Minneapolis (VIDEO)

Cât despre faptul că Donald Trump nu are o relație bună cu CNN, analistul a mai spus, în acest context: "Ca om politic responsabil, criticat de presă, nu poate aresta ziarişti sau să închidă organele de presă. Aşa ceva este inadmisibil!".

Trump, în război cu social media

 

Donald Trump ameninţă că va închide platformele de social media.  Ameninţările au venit după ce Twitter a pus tag-uri de verificare pe mesajele sale.

"Am văzut atacul pe Twitter, o platformă un pic mai rigidă decât Facebook, în privința comunicatelor. Twitter a șters un mesaj şi la alte mesaje a spus că "încă nu este verificat, trebuie încă o sursă". Iar președintele Trump urmăreşte acum reţelele sociale să mai cenzureze astfel de ştiri. O fi bine? Pe reţelele de socializare apar tot felul de decerebrați care spun că nu există COVID, că este rețeaua 5 G care îţi acaparează creierul sau spun că dacă îţi iau temperatura electronic, la intrarea în magazin, ţi s-au furat toate datele persoanele şi se ia un credit la bancă folosind datele tale. Şi multe alte monstruozităţi vizavi de ISIS sau alte lucruri.

Dacă reţelele sociale nu au posibilitatea să cenzureze astfel de lucruri care pot face rău, pot duce la crimă... Sunt apeluri ale pedofililor pe reţelele sociale... Dacă nici pe alea nu le scoţi, nu le dai la poliţie... Înţeleg libertatea de exprimare şi, ca jurnalişti, nouă ne este foarte dragă fiindcă este sursa muncii noastre, dar, într-un anumit fel, viaţa ne-a dovedit că unele lucruri nu pot fi lăsate chiar la voia întâmplării. America este într-un moment dificil. Şi se întâmplă asta, cu toţii suntem într-un moment dificil", a spus Bogdan Chirieac.

Te-ar putea interesa și ....
Internațional Vezi toate articolele
Crossuri parteneri