Jurnalişti CNN, reţinuţi de poliţie. Radu Tudor: Sper ca libertatea presei să fie garantată, iar gestul condamnat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Jurnalistul Radu Tudor a comentat pe tema arestării unui jurnalist CNN în SUA. 

UPDATE: Jurnaliștii au fost eliberați. 

"Sunt îngrijorătoare imaginile, mai ales că jurnalistul nu face decât să relateze. CNN este cea mai cunoscută reţea de TV din lume, vedem că reporterii respectă regulile, nu sunt violenţi  nu participă la proteste, nu împiedică poliţia. Doar relatează. Un astfel de incident ar trebui să aibă parte de o reacţie extrem de rapidă şi fermă de la Washington. Dar relaţia dintre Trump şi CNN este ca relaţia dintre Antena 3 şi Traian Băsescu. 

Pentru faptul că îşi fac datoria, sunt arestaţi. Sper că societatea americană să reacţioneze şi libertatea presei să fie garantată, iar astfel de gesturi să fie condamnate. Ştim bine că statele americane au un mare grad de independenţă şi atât poliţia, cât şi guvernatorii au o putere mult mai mare decât în alte state şi mai ales decât în România", a declarat Radu Tudor la Antena 3. 

VEZI ŞI Jurnaliști CNN, arestați în direct, la protestele din Minneapolis (VIDEO)

"Văd că a venit repede reacţia guvernatorului, care şi-a cerut scuze. E un an cu încărcătură uriaşă în SUA; an cu alegeri prezidenţiale, an în care pandemia a făcut peste 100.000 de victime şi milioane de şomeri. E o stare de tensiune în SUA şi nu jurnaliştii sunt vinovaţi pentru această realitate cruntă. Am observat în ultimii doi ani o creştere a white supremacism-ului şi a extremismului în SUA", a mai spus jurnalistul. 

VEZI ŞI Guvernatorul din Minnesota își cere scuze pentru arestarea echipei CNN

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Acest articol reprezintă o opinie.

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel