El s-a aruncat duminică de la etajul locuinței din centrul oraşului. Peste câteva săptămâni ar fi împlinit 70 de ani.
Prozator, publicist. Absolvent al Liceului „Andrei Șaguna" din Brașov și al Facultății de Filologie a Universității din București
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov, din 1987 și membru în Uniunea Ziariştilor Profesionişti (1991 – vicepreşedinte), iar din 1996 a făcut parte din Consiliul de Administrație al World Association of Newspapers (Asociația Mondială a Ziarelor), ales la Congresul care a avut loc în acel an la Washington. A fost membru în Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România în intervalul 1992-2004.
A fost director și redactor-șef al Gazetei de Transilvania, din 1990 până în 2009, unde a susținut, printre altele, editorialul cotidian "Chestiunea Zilei" și a editat Foaia pentru Minte Inimă și Literatură. Colaborări la publicațiile România liberă, Luceafărul, SLAST, Astra, Braşovul literar şi artistic, Foaie pentru minte, inimă şi literatură, Vatra, Convorbiri literare şi la volumele colective Proză satirică româna contemporană, Editura Astra, Braşov, 1982, Perpetuum comic, Editura Urzica, 1985-1990 ş.a.
Debutul editorial – în anul 1983, cu volumul de schiţe şi povestiri Trandafirul de plastic, Editura Albatros
Premii literare: Premiul USR, filiala la Braşov, în 1991 şi 1996, pentru Fotografii mişcate şi Eroul nostru; Premiul I la Bienala naţională a umorului, 1987. Medalia de aur a Academiei Braziliei pentru literatură, Medalia „Newseum" pentru libertatea de exprimare, decorat cu "Meritul Cultural", în Grad de Cavaler, premii media pentru întreaga activitate publicistică, pentru editorial şi talk-show, Ordinul Ziariştilor clasa I.
A participat la reuniuni internaționale, monitorizări, activități legate de libertatea de exprimare, în calitate de membru și raportor al World Association of Newspapers, la călătorii de studii și documentare, în SUA, Germania, Marea Britanie, Franța, Federația Rusă, Italia, Spania, Brazilia, Japonia, Africa de Sud, Liban, Siria, Turcia, China, Maroc ș.a, informează Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"