Kelemen Hunor dezvăluie ce a discutat cu președintele Klaus Iohannis
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Kelemen Hunor a spus ce au vorbit liderii coaliţiei cu Klaus Iohannis. Sursa. Presidency
Kelemen Hunor a spus ce au vorbit liderii coaliţiei cu Klaus Iohannis. Sursa. Presidency
Kelemen Hunor, preşedintele UDMR şi vicepremier în Guvernul Cîţu, a dezvăluit ce au discutat liderii de coaliţie cu preşedintele Klaus Iohannis. 

"Am discutat despre buget, am discutat despre agenda parlamentară. Săptămâna viitoare se reuneşte Parlamentul şi era firesc să avem o discuţie legată de agenda primei sesiuni, mai ales că există câteva urgenţe. Prima urgenţă este bugetul şi am discutat despre posiblitatea de a ne încadra într-un deficit de 7% sau 7% şi un pic, nu se poate depăşi 7,1%, asta este clar, fiindcă în acest moment noi de la 10% trebuie să coboram cu deficitul la 7% în 2021", a precizat vicepremierul.

Legile justiţiei, în discuţie



Potrivit acestuia, discuţiile au vizat şi priorităţile legislative legate de legile Justiţiei. "Noi, săptămâna trecută, în Guvern am aprobat un memorandum în care am spus că, până la sfârşitul lunii februarie, va veni Ministerul Justiţiei cu un proiect de lege (...) care are ca scop desfiinţarea Secţiei speciale şi, până în aprilie, va veni cu celelalte proiecte pe legile Justiţiei. Am spus că în acest an trebuie să facem tot efortul să scăpăm de MCV, fiindcă intră în funcţiune un alt mecanism de verificare a statului de drept şi România nu trebuie să rămână cu cele două mecanisme de verificare", a explicat Kelemen Hunor.

PNRR, legat de reforme



Un alt subiect abordat a fost legat de corelarea reformelor cu Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

"Deci, din acest punct de vedere, au fost discuţiile cu coaliţia şi cu preşedinţii celor două Camere, cu premierul şi cu preşedintele Iohannis. Aici sunt câteva domenii unde în acest an trebuie să încercăm să facem reformele în aşa fel încât efectele să fie produse începând de anul viitor. E vorba de salarizarea în sectorul bugetar, sistemul de pensii, bineînţeles în Educaţie, fiindcă acest proiect "România educată" a fost asumat întotdeauna de guvernare şi acolo trebuie să vedem până la sfârşitul anului care vor fi acele măsuri legislative care pot fi adoptate. Deci, lucruri simple, de coaliţie, de politică, de coordonare, fiindcă începe sesiunea parlamentară şi e o mare provocare să avem până la sfârşitul lunii, dacă se poate, undeva până în 20 februarie, legea bugetului", a precizat liderul UDMR.

El a calificat discuţia cu preşedintele Klaus Iohannis drept "constructivă".

"Toată lumea este de acord că trebuie să regăsim un echilibru bugetar, să avem investiţii, să avem dezvoltare economică, dar nu putem depăşi 7,1% şi trebuie să reaşezăm în interiorul bugetului cifrele, nu prin depăşirea deficitului", a menţionat Kelemen Hunor, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel