Kim Kardashian a decis să divorţeze de Kanye West
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Kim Kardashian  Foto: Facebook
Kim Kardashian Foto: Facebook
Vedeta americană de reality-show Kim Kardashian a cerut oficial divorţul de soţul ei, rapperul şi antreprenorul Kanye West, a informat vineri AFP o purtătoare de cuvânt, după săptămâni de speculaţii cu privire la o posibilă separare. 

Ei s-au căsătorit în mai 2014 şi au patru copii, pentru care Kim Kardashian a solicitat custodia comună, potrivit site-ului de ştiri tabloid TMZ, lucru cu care Kanye West ar fi fost de acord.

La începutul lunii ianuarie, NBC News a raportat că cei doi soţi trăiau separat şi participau la sesiuni de consiliere maritală. Kanye West (43 de ani) se stabilise în Wyoming, în timp ce Kim Kardashian (40 de ani) locuia încă în reşedinţa familiei, în California.

Acest divorţ, al treilea pentru Kim Kardashian, prezentat ca o procedură amiabilă de TMZ, pune capăt unuia dintre cele mai celebre cupluri din lume, alcătuit din două vedete care se bucurau deja o popularitate considerabilă înainte de căsătorie. Potrivit mai multor media americane, citând surse apropiate cuplului, candidatura lui Kanye West la preşedinţia Statelor Unite, anul trecut, ar fi unul din factorii declanşatori ai acestei separări.

Deşi a obţinut, în cele din urmă, numai 60.000 de voturi, Kanye West, susţinător un timp al lui Donald Trump, a menţionat o posibilă candidatură pentru alegerile din 2024. În perioada campaniei, rapperul a făcut mai multe afirmaţii bizare şi a publicat mesaje enigmatice pe Twitter lăsând să se înţeleagă că soţia ar fi încercat să îl interneze într-un spital de psihiatrie.

De asemenea, a acuzat-o că ar fi vrut să avorteze când era însărcinată cu el pentru prima dată, precum şi că a avut o aventură cu un alt rapper, Meek Mill, pe care persoana respectivă a negat-o. Secvenţa a fost atribuită tulburărilor bipolare la care este predispus Kanye West şi pentru care refuză să ia tratament, deoarece crede că i-ar stinge energia creatoare, potrivit soţiei.

După această serie de declaraţii criptice, Kim Kardashian a solicitat publicului 'compasiune şi empatie' şi să dea dovadă de întelegere faţă de cei care se confruntă cu probleme de sănătate mintală, precizează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel