- Decret privind acreditarea domnului Radu Ioanid în calitate de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Israel, cu reședința la Tel Aviv;
- Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Călimănescu Bogdan din Ministerul Apărării Naționale – la data de 29 februarie 2020;
- Decret privind înaintarea în gradul de general-maior – cu două stele, la trecerea în rezervă, a domnului general de brigadă – cu o stea Postolache Costică din Ministerul Apărării Naționale – la data de 29 februarie;
- Decret privind supunerea spre adoptare Parlamentului a Acordului de Parteneriat Economic între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și statele părți la APE din SADC, pe de altă parte, semnat la Kasane, la 10 iunie 2016;
- Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind protecția investițiilor între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi, la 30 iunie 2019;
- Decret pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind protecția investițiilor între Uniunea Europeană și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Republica Singapore, pe de altă parte, semnat la Bruxelles, la 19 octombrie 2018.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!