În cadrul convorbirii au fost abordate subiecte din sfera cooperării bilaterale, gestionarea pandemiei de COVID-19, cooperarea cu țările din Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, precum și Inițiativa celor Trei Mări.
În contextul aniversării a 100 de ani de relații diplomatice, Președintele României a salutat nivelul excelent al relațiilor bilaterale, bazate pe valori și interese comune. Totodată, Președintele Klaus Iohannis a apreciat dialogul intensificat și cooperarea aprofundată dintre cele două țări, atât în plan bilateral și european, cât și în cadrul formatelor de cooperare regională și internațională.
Președintele României a subliniat nevoia de a consolida cooperarea bilaterală în sfera economică, în ceea ce privește asigurarea tranziției la economia și societatea digitale, precum și în combaterea efectelor schimbărilor climatice.
Cei doi șefi de stat s-au informat reciproc cu privire la măsurile naționale implementate în contextul pandemiei de COVID-19 și la stadiul procesului de vaccinare.
În privința Vecinătății Estice, Președintele României a accentuat necesitatea unui angajament politic mai puternic față de statele din Parteneriatul Estic, în special cele asociate Uniunii Europene, precum și a unei atenții mai mari acordate soluționării conflictelor prelungite din regiune.
La solicitarea părții estone, Președintele României a informat în legătură cu vizita pe care a efectuat-o la Chișinău la finalul anului trecut, prilej cu care a transmis un mesaj puternic de susținere pentru agenda de reformă a noului Președinte al Republicii Moldova, doamna Maia Sandu. În context, Președintele Klaus Iohannis a precizat că România a mobilizat un nou pachet de sprijin pentru cetățenii Republicii Moldova, constând în asistență de urgență pentru combaterea pandemiei de COVID-19.
În ceea ce privește cooperarea în cadrul Inițiativei celor Trei Mări, Președintele României a exprimat aprecierea pentru succesul Summitului găzduit de Președintele Kersti Kaljulaid în toamna anului trecut, într-un context epidemiologic dificil. Președintele Klaus Iohannis a apreciat că Inițiativa celor Trei Mări oferă, mai mult ca niciodată, o platformă adecvată pentru redresare economică în perioada post-pandemie, bazată pe dezvoltarea conectivității. Din această perspectivă, Președintele României a subliniat că obiectivul principal rămâne implementarea proiectelor strategice de interconectare.
La invitația omologului eston, Președintele României a acceptat să efectueze o vizită de stat în Republica Estonia în cursul lunii iunie, dacă vor permite condițiile epidemiologice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video