În cadrul întrevederii, conducerea Enel Group a prezentat activitatea companiei și planuri de investiții ambițioase, care vizează dezvoltarea de noi capacități de producție a energiei electrice din resurse regenerabile, precum și obiective privind sustenabilitatea rețelelor de distribuție, în contextul priorităților axate pe digitalizare și electromobilitate.
Preşedintele României a subliniat necesitatea creșterii consistente a investițiilor și a dezvoltării de noi unități de producție în sectorul energetic, care să contribuie la consolidarea securității energetice a României, dar și în plan regional. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a menționat că pot fi explorate și fructificate noile direcții de dezvoltare, cu soluții pe termen lung, precum electromobilitatea sau utilizarea hidrogenului ca sursă de energie.
Totodată, Președintele României a încurajat continuarea dialogului dintre Enel și autoritățile statului, evidențiind importanța valorificării avantajelor deosebite pe care țara noastră le deține în sectorul energetic.
În cadrul întâlnirii, au fost discutate principalele provocări cu care se confruntă în prezent piața energiei la nivel european, precum și aspectele specifice pieței autohtone, ale cărei evoluții din ultima perioadă au creat îngrijorări majore la nivelul consumatorilor casnici și industriali.
În acest sens, Președintele Klaus Iohannis a transmis conducerii Enel Grup că este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri și instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar și firmelor din sectorul productiv, puternic afectate de actuala creștere a prețurilor la energie.
Directorul general al Enel Group a menționat interesul ferm al companiei de a reprezenta, în continuare, un partener pe termen lung al statului român, care dorește să contribuie semnificativ la asigurarea unei tranziții energetice echitabile și de succes.
Expertiza mondială a grupului Enel în domeniul energiei verzi va putea facilita atingerea țintelor asumate la nivel european, în cadrul noilor politici specifice Pactului Verde. Astfel, fondurile europene și Planul Național de Redresare și Reziliență sunt oportunități de finanțare care vor susține atingerea obiectivelor de securitate energetică la nivel național, se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”