"La ziua tatălui meu, îi ceream părerea lui Mr. President Klaus Iohannis despre noua melodie, ‘’Dacă simţeaţi că sunt fraier, m-aţi fi aruncat în aer‘’, iar el mi-a răspuns cu un zâmbet …
Voi ce spuneţi de ideea melodiei???", a scris Sorinel Puştiu, la fotografia postată alături de preşedintele Klaus Iohannis.
Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală ONU
Președintele României, Klaus Iohannis, a avut miercuri, 22 septembrie 2021, la New York, o întrevedere bilaterală cu Secretarul General al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), Louise Mushikiwabo, în marja participării la segmentul la nivel înalt al celei de-a 76-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), se arată într-un comunicat de presă.
Discuțiile au vizat o paletă largă de subiecte privind cooperarea României cu OIF, pornind de la rolul țării noastre de stat-far al Francofoniei în regiune și în lume. Totodată, a fost abordată tema pregătirilor pentru cel de-al XVIII-lea Sommet al Francofoniei (Tunisia, insula Djerba, 20-21 noiembrie 2021), dedicat Conectivității în diversitate și tehnologiei digitale ca vector de dezvoltare și de solidaritate în spațiul francofon.
În cursul dialogului bilateral, o atenție deosebită a fost acordată colaborării pe palierul inițiativelor din sfera educației și cercetării. În context, Președintele Klaus Iohannis a salutat deschiderea Secretarului General Louise Mushikiwabo de a împărtăși cu statele membre OIF și în parteneriat cu Organizația concluziile, axele identificate și strategiile pentru un sistem educațional performant și îmbunătățit, așa cum vor rezulta din aplicarea proiectului „România Educată”, lansat la inițiativa Președintelui României.
Secretarul General al OIF a salutat rolul pe care România îl joacă
Secretarul General al OIF a salutat rolul pe care România îl joacă la nivelul Organizației, inclusiv în planul solidarității intra-francofone, apreciind, între altele, contribuția voluntară a României pentru fondul de solidaritate creat de Organizația Internațională a Francofoniei pentru femei, La Francophonie avec Elles, precum și acordarea – în mod neîntrerupt, începând cu anul 2007 – de burse doctorale şi post-doctorale de cercetare prin programul „Eugen Ionescu” și acordarea de contribuții voluntare umanitare și de dezvoltare internațională, în principal prin intermediul agențiilor ONU prezente în teren.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Unde au dispărut tinerii magistrați care protestau și promiteau schimbarea sistemului
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”