„Am intrat realmente într-o fază nouă cu vaccinarea. Avem maratoane, avem centre deschise nonstop la spitalele militare unde cei care doresc să se vaccinare pot pur și simplu să se prezinte și se vaccinează. Am renunțat practic la toată birocrația.
Începând din sfârșitul acestei săptămâni, toate centrele de vaccinare din toate localitățile din toată țara sunt deschise pentru vaccinare fără preaviz, fără anunț în prealabil, fără înscriere pe platformă. Oricine se poate prezenta direct la centru și se poate vaccina”, a transmis Klaus Iohannis, de la Constanța.
România are o campanie extraordinară. Gheorghiță spune că depășim 100.000 persoane vaccinate/zi
„Suntem în situația foarte bună în care avem suficiente doze pentru a intra în această etapă. În paranteză fie spus, noi, în România, stăm extraordinar de bine cu această campanie de vaccinare. În altă parte, lucrurile sunt încă în organizare și nu cred că sunt multe locuri unde cetățenii se pot duce pur și simplu la vaccinare.
Urmează noi și noi acțiuni, sunt planificate centre cu prezență nonstop, 24 de ore, sunt planificate maratoane de vaccinare. Toate centrele vor fi deschise. Am aflat de la domnul colonel dr. Gheorghiță că astăzi vom depăși 100.000 de persoane vaccinate într-o zi și vom ține ritmul și, dacă este nevoie, îl vom crește”, a mai spus președintele țării.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară