Reprezentanții laboratorului P4 din Wuhan își apără procedurile de securitate. Conducerea laboratorului a transmis, prin intermediul unui mesaj video către presa chineză, că s-au respectat întotdeauna proceduri stricte în interior, relatează Le Parisien.
La televiziunea publică CCTV, directorul laboratorului P4 din Wuhan, Yuan Zhiming, a negat posibilitatea ca o greșeală din interior să fi dus la pandemia de Covid-19.
„Fără autorizație, nici măcar un țânțar nu ar putea intra în acest laborator. Niciunul dintre laboranții noștri nu ar putea ieși, nici măcar cu o picătură de apă sau o bucățică de hârtie asupra sa. Oamenii care își închipuie că am putea scoate animale din laborator pentru a le vinde sau că acestea ar putea scăpa, habar nu au cum funcționează lucrurile aici”, a spus Yuan Zhiming.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Pască pufoasă fără aluat
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Cățelul tău are căpușe? Află cum le poți îndepărta în siguranță