Gheorghe Piperea spune că decizia internării asimptomaticilor nu ar trebui să intre în atribuțiile Direcției de Sănătate Publică (DSP), ci ale unui judecător.
„Unele dintre modificări sunt într-o variantă mai rea decât cea care a ieșit din Camera Deputaților. Instituția care dispune internarea de 48 de ore și, după aceea, menținerea în spital sau, după caz, reîntoarcerea în spital de la domiciliu, este DSP-ul, despre care se spunea peste tot, în urmă cu 4-5 luni de zile, că este poate cea mai coruptă instituție din România. Iar această Direcție devine, în momentul de față, nici mai mult nici mai puțin decât un judecător care are putere de decizie asupra libertății unei persoane. Decizia ar trebui să-i revină unui judecător“, a declarat avocatul, în direct, la Antena 3.
Întrebat dacă pacientul mai are vreun cuvânt de spus în această situație, avocatul a declarat: ”Pacientul sănătos sau asimptomatic ar trebui să aibă, în mod evident, primul cuvânt, pentru că riscul pe care și-l asumă îl privește în totalitate.”
Legea carantinei şi izolării va fi adoptată azi de Senat, în calitate de for decizional, apoi va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Astfel, Guvernul va avea din nou pârghii legale să blocheze externările persoanelor infectate cu COVID-19, dar fără simptome. Conform textului acceptat în comisii, bolnavii asimptomatici pot fi internați 48 de ore în spital și apoi tratați la domiciliu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"