Leul, prăbușit de Euro. Adrian Bența, predicție devastatoare: Efectele deprecierii monedei naționale
Data publicării:
Autor: Roxana Neagu
WhatsApp
Economistul Adrian Bența a vorbit despre prăbușirea euro și a lansat o previziune economică dură pentru români. 

”Avem un deficit al balanței comerciale în sensul că importăm foarte mult, mai mult decât exportăm. Ca și cauză conjuncturală, cam toate monedele din jurul României s-au depreciat. Cauza principală e că noi trăim cam pe datorie. Atunci, este normal să avem o cerere mai mare de valută, ceea ce duce la deprecierea leului. Cred că BNR n-a intervenit de data aceasta și a lăsat piața liberă. Poate să fie și asta o cauză. Banca Națională nu poate să intervină împotriva cursului natural al economiei naționale, pentru că se pune întrebarea dacă este bine pentru țară să cheltui valuta țării ca să sprijini importatorii. Fiecare-și face afacerea cum poate, iar, când cineva vrea să-ți dea o mână de ajutor, dar cheltuind valuta națională a României, nu știu dacă este neapărat bine și corect.” a spus Adrian Bența, la Digi24, în această dimineață. 

Leul, la 4,9 - 5 lei

Solicitat să facă o predicție economică, la cât va ajunge euro, economistul a spus: ”Noi putem face predicții, dar un actor nevăzut e BNR și cred că dacă lași leul singur, cu siguranță vom ajunge la un 4,9 - 5 lei/euro, dar nu cred că se va lăsa, de sine stătătoare această depreciere a prețului valutar. Dacă ar fi să-l lăsăm liber, fără să intervină nimeni, cu siguranță, se va deprecia mult. Eu cred BNR îl va păzi și nu vom atinge 4,85 până la sfârșitul anului.”

Consecințele deprecierii: scumpiri pe linie

Dacă se va ajunge la un euro de 4,9 - 5 lei, economistul spune că vor fi următoarele consecințe: ”ceea ce consumăm din import se va scumpi, mâncarea - ne place sau nu, chiar dacă avem o țară bogată, consumăm multe produse din import, vor crește ratele la creditele în euro, vor crește costurile cu utilitățile, în general vor crește prețurile, ceea ce va afecta cam tot ceea ce se cumpără prin România”. 

Cât despre efectele cutremurului politic asupra cursului valutar, Adrian Bența a afirmat că are efect, dar nu acum: ”Orice ceartă politică, orice criză politică provoacă astfel de îngrijorări, dar nu de data aceasta.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel