Liberalii AU PUS gând rău maşinilor aduse din diaspora
Autor: Mihai Ciobanu pe 16 iul, 13:37 | Politica

Deputatul PNL Dumitru Oprea a solicitat Ministrului Afacerilor Interne informaţii privind măsurile ce pot fi luate pentru limitarea numărului de accidente.

"Conducătorii de autovehicule cu volan pe dreapta, pericol public pe șoselele din România", este titlul unui comunicat de presă transmis de către deputatul PNL Dumitru Oprea.

„Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române, în prima jumătate acestui an, în 24 din cele 25 de accidente rutiere, în care au fost implicate autoturisme cu volanul pe partea dreaptă, vina a aparținut conducătorilor acestor vehicule. Motivul principal a fost vizibilitatea redusă în cazul depășirilor față de traficul din sens opus.În ultimii doi ani și jumătate au avut loc 217 accidente, soldate cu 79 de decese și rănirea gravă a 218 persoane, în care au fost implicați conducători de autovehicule cu post de conducere pe partea dreaptă”, a arătat parlamentarul PNL.În acest context, deputatul Dumitru Oprea a cerut Ministrului Afacerilor Interne detalii despre prevederile avute în vedere pentru ca autovechiculele cu volan pe partea dreaptă să fie înmatriculate în România numai după mutarea postului de conducere pe partea stângă, dar şi după asigurarea celorlalte norme tehnice de admitere în circulaţie.

Te-ar putea interesa și ....
Politica Vezi toate articolele
Crossuri parteneri