Liberalizarea prețului la gaze, noi contracte. AU RECUNOSCUT în direct ce decizie au luat
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Oficiaili din domeniul energiei și nu numai au luat parte astăzi la dezbatrea “ENERGY FORUM - LIBERALIZAREA PIEȚEI DE GAZE ȘI ENERGIE ELECTRICĂ: COSTURI VS BENEFICII. Necesitatea protejării consumatorului vulnerabil“, organizată de DC MEDIA GROUP. 

Liberalizarea prețurilor la gaze este subiectul momentului în România, oficialii au discutat liber pe această temă. Întrebați însă dacă ei și-au schimbat deja furnizorul de gaze, aceștia au precizat: 

”Recunosc că nu am încheiat noul contract. Încă mai stau să văd ce oferte apar în piață”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președinte Consiliul Concurenței. 

De aceeași părere a fost și jurnalistul DC Business, Elena Cristian, care a precizat că nu a semnat un nou contract. În schimb, Niculae Havrileț, secretarul de stat în Ministerul Economiei, a declarat că este la a doua schimbare a furnizorului de gaze. 

”Eu am definitivat de la prima liberalizare, încă din 2017 am schimbat furnizorul, nu am câștigat foarte mult, dar am vrut să văd cum este când schimbi furnizorul. Zilele acestea am schimbat din nou furnizorul pentru că într-adevăr diferența este una foarte sensibilă. 15% la un imobil mai mare ar putea să fie chiar o lună de iarnă, diferența de preț”, Niculae Havrileț, secretar de stat în Ministerul Economiei. 

VEZI MAI MULTE ÎN VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel