„În cadrul acestui eveniment virtual, elevii au oportunitatea de a discuta online cu reprezentanți oficiali ai instituțiilor de învățământ superior din SUA, pentru a afla care sunt programele și universitățile care se potrivesc cel mai bine cu obiectivele lor profesionale.
Invitații speciali ai evenimentului, intitulat “Is this really America? Insights on universities and more”, sunt:
Betsy Boze, fost președinte al University of Bahamas Mirta Martin, președintele Fairmont State University și fost președinte al Fort Hayes State University Dan Hurley, director executiv al Michigan Association of State Universities.
Cei trei invitați vor răspunde la întrebări legate de sistemul educațional american, de facilitățile academice și de cercetare, oferite de universitățile din SUA. De asemenea, vor oferi informații utile privind costurile, bursele, efectele pandemiei asupra politicilor unor universități, șansele de a fi admis ca student internațional sau detalii legate de vizele pe care trebuie să le obțină toți cei care urmează să-și petreacă perioada studiilor în SUA.
Totodată, vor participa la eveniment, în calitate de invitați ai liceenilor români, elevi din Italia, Belgia, Albania, Canada, Indonezia, Mexic și India.
Pentru înscrierea online la eveniment, accesați linkul: http://generationzcnmv.com/events.html
Proiectul Generation Z este realizat de un grup de elevi, coordonat de conducerea Colegiului Național “Mihai Viteazul” din București, și își propune să organizeze întâlniri periodice, prin intermediul cărora să le ofere tinerilor oportunitatea de a dialoga cu personalități din România și din străinătate, profesioniști în domeniilor lor de activitate. Edițiile recente i-au avut ca invitați pe actorul Adrian Titieni, Nisreean Rubaian, Reprezentantul Special al UNHCR în România, Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român, Bogdan Hrib, fondatorul editurii Tritonic”, arată un comunicat al Colegiului Național Mihai Viteazu din București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video