Lichidele pe care trebuie să le verifici periodic la maşină
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Pixabay
Sursa: Pixabay
Maşinile trebuie verificate periodic pentru a fi siguri că vor avea viaţă îndelungată. Iată cinci lichide care trebuie verificate la câteva zeci de mii de kilometri parcurşi sau la o anumită perioadă de timp. 

1. Uleiul de motor

Fără ulei motorul nu poate funcționa, iar absența sau calitatea slabă a acestuia poate duce la distrugerea celui mai scump ansamblu al unei mașini. Griparea motorului se produce atunci când ungerea este necorespunzătoare, fie pentru că nu este suficient ulei în instalația de ungere, fie pentru că acesta nu-și mai poate îndeplini funcția.

Este recomandat ca verificarea nivelului de ulei să se facă cel puțin o dată pe lună, cu mașina parcată pe o suprafață orizontală. Înlocuire uleiului se face la fiecare revizie a mașinii, la intervalele recomandate de producătorul mașinii sau, cel mai rar, o dată pe an.

2. Uleiul transmisiei

Uleiul din cutia de viteze are un rol la fel de important ca și cel de motor, chiar dacă schimbarea acestuia se face mai rar. Asta deoarece temperaturile și sarcinile din cutia de viteze și diferențial nu sunt nici pe departe la fel de mari ca cele din motor, iar transmisia nu „mănâncă” ulei. Scăderea nivelului este posibilă doar în cazul unor scurgeri, care sunt ușor de văzut.

În cazul mașinilor cu transmisie automată clasică (convertizor de cuplu), verificarea nivelului de ulei se face la fel ca în cazul uleiului de motor – există o jojă și un bușon în compartimentul motor. Pentru celelalte, verificarea se poate face într-un atelier specializat. Înlocuirea uleiului transmisiei se face la intervalele specificate de producător – de regulă la fiecare 50.000 km sau trei ani.

3. Lichidul de răcire (antigel)

Acesta asigură transferul de căldură între motor și mediul înconjurător, prin intermediul radiatorului de răcire. În plus, lubrifiază instalația de răcire și pompa de apă și trebuie să reziste la temperaturile scăzute din timpul iernii. Nivelul acestuia trebuie verificat periodic. Atenție! Niciodată nu trebuie să deschizi capacul radiatorului sau al instalației de răcire atunci când motorul este încins – riscul de arsuri este foarte ridicat.

Calitatea antigelului poate fi verificată folosind benzi de testare (pentru determinarea pH-ului și a nivelului de glicoli (care asigură rezistența la îngheț). Înlocuirea lichidului de răcire se face la intervale care depind de tipul acestuia – de regulă de la 2 ani pentru cel obișnuit, 3 ani pentru cel Long Life (LLC) și 5 ani pentru cel Super Long Life (SLLC)

4. Lichidul de frână

Este, probabil, cel mai important pentru siguranța circulației, asigurând în mare măsură performanțele de frânare ale unei mașini. Dacă acesta lipsește, mașina nu mai poate frâna, iar dacă își pierde calitățile va permite formarea vaporilor în instalația de frânare din cauza temperaturilor ridicate de operare, cu o reducere drastică a performanțelor de frânare și posibil blocarea roților.

Verifică periodic nivelul lichidului de frână urmărind marcajele de pe rezervorul din compartimentul motor. Evită să deschizi rezervorul, lichidul de frână absoarbe rapid umezeala din aer. Contaminarea cu vapori de apă duce la apariția vaporilor în instalație și pierderea performanțelor de frânare. Înlocuirea lichidului de frână trebuie să se facă o dată la doi ani.

5. Lichidul servodirecției

Cele mai multe mașini moderne au renunțat la servodirecția hidraulică în favoarea celei acționate electric. Totuși, parcul de mașini al României fiind unul foarte vechi, avem foarte multe mașini cu servodirecție hidraulică. Nivelul lichidului servodirecției se verifică periodic cu ajutorul marcajelor de pe vasul de expansiune. Înlocuirea este recomandat să se facă la fiecare doi ani sau potrivit indicațiilor producătorului mașinii, scrie promotor.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel