Liga I: Astra Giurgiu - FCSB, în play-off - SCOR FINAL
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres
Astra Giurgiu și FCSB au jucat în etapa a 5-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

Astra Giurgiu a învins-o pe FCSB cu scorul de 3-2 (1-2), luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 5-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal.

FCSB a condus cu 2-0, prin golurile marcate de Ovidiu Popescu (18) şi Dennis Man (29), dar Astra a avut o revenire formidabilă şi a obţinut victoria, una care o scoate practic pe echipa antrenată de Bogdan Vintilă din lupta pentru titlu.

Golul victoriei 

Dennis Alibec (36) a redus din diferenţă cu capul, l-a servit pe japonezul Takayuki Seto (52) pentru golul egalării şi a marcat golul victoriei (80). Ambele goluri ale lui Alibec au venit din centrări ale muntenegreanului Risto Radunovic.

Vicecampioana a ratat ocazii mari de gol prin Olimpiu Moruţan (6), Dennis Man (6, 59), Adrian Petre (10), Cristian Dumitru (68) şi Florin Tănase (90+4).

Astra a mai avut şi ea situaţii bune de a marca, prin Constantin Budescu (38), Alibec (51) şi Mihai Răduţ (75).

Astra a urcat pe locul al treilea după acest succes

FCSB are o singură victorie în campionat în ultimele 9 etape, patru egaluri şi patru eşecuri.

În sezonul regulat, Astra a învins-o pe FCSB în ambele partide, cu 2-1 acasă şi 3-1 în deplasare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel