Liga I: Chindia Târgovişte - Politehnica Iaşi 2-1
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Meciul dintre Chindia Târgovişte și Politehnica Iaşi s-a terminat cu scorul de 2-1.

Chindia Târgovişte a trecut de Politehnica Iaşi cu scorul de 2-1 (0-0), într-un meci din etapa a 20-a a Ligii I de fotbal, care a opus sâmbătă două echipe aflate în dificultate, scrie Agerpres. 

Oaspeţii au deschis scorul în minutul 46, prin execuţia spectaculoasă a lui Platini, după o centrare a lui Loshaj. Gazdele au punctat de două ori în numai cinci minute, prin Florea (min. 59) şi Cherchez (63).

Ieşenii au fost aproape de gol în finalul primei reprize, prin Andrei Cristea. Florea a fost la un pas să reuşească dubla în al doilea minut de prelungire.

Meciul din tur dintre cele două echipe s-a încheiat 2-2.



Chindia nu avea nicio victorie în ultimele şapte etape, fiind învinsă în ultimele trei meciuri şi având un singur succes în precedentele şase meciuri de acasă. Echipa antrenată de Viorel Moldovan are acum 20 de puncte şi a urcat provizoriu pe locul 10.

Poli Iaşi a ajuns la şase etape consecutive fără victorie, cinci eşecuri şi un egal. Formaţia pregătită de Mihai Teja rămâne cu 22 de puncte şi se află pe locul 9.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel