LISTA țărilor cu risc epidemiologic, 21 octombrie. UK, Grecia și Austria, în ZONA ROȘIE - DOCUMENT
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
A fost actualizată lista țărilor cu risc epidemiologic.

"Vă transmitem Hotărârea numărul 90 din 21 octombrie 2021, aprobată de CNSU, privind lista țărilor de risc epidemiologic. 

Principalele modificări sunt: 

-în zona roșie au intrat: Belgia, Austria, Grecia, Belarus și Jersey;
-în zona galbenă au intrat: 
•din zona roșie, în urma scăderii incidenței: Israel, Palestina, Insulele Feroe, Guyana, Bermuda, Saint Lucia și Saint Maarten;
•din zona verde, în urma creșterii incidenței: Islanda și Azerbaidjan;

-în zona verde au intrat: Gabon, Guatemala, Botswana, Filipine și Leshoto", informează Grupul de Comunicare Strategică.

Vezi AICI TABELUL complet al țărilor din zona ROȘIE, zona GALBENĂ, zona VERDE

Vezi AICI HOTĂRÂREA CNSU

Coronavirus, bilanț 21 octombrie. România, cimitirul Europei. Tineri nevaccinați morți. Mulți copii, la spital

Până astăzi, 21 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.519.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 6.597 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

1.288.761 de pacienți au fost declarați vindecați. 

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 16.110 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), dintre care 228 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 

Până astăzi, 43.487 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

VEZI AICI RAPORTUL COMPLET

În intervalul 20.10.2021 (10:00) – 21.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 448 de decese (215 bărbați și 233 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

Persoane tinere, de până în 49 ani, decedate

Dintre cele 448 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă  20-29 ani, 21 la categoria de vârstă 40-49 ani, 66 la categoria de vârstă 50-59 ani, 104 la categoria de vârstă 60-69 ani, 148 la categoria de vârstă 70-79 ani și 108 la categoria de vârstă peste 80 ani.

Decesul de la grupa de varsta 20-29 ani este al unui pacient din județul Mehedinți, în vârstă de 23 ani, de sex masculin, care prezenta comorbidități și era vaccinat cu schema incompletă.

412 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 12 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 24 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

Nu au fost raportate decese anterioare intervalului de referință.

Din totalul de 448 de pacienți decedați, 412 erau nevaccinați și 36 vaccinați. Cei 36 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 23 și 80 de ani. 35 dintre pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.936. Dintre acestea, 1.815 sunt internate la ATI.

Din totalul pacienților internați, 476 sunt minori, 431 fiind internați în secții și 45 la ATI

  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 10.090.798 teste RT-PCR și 4.064.489 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 26.097 de teste RT-PCR (13.986 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.111 la cerere) și 40.783 de teste rapide antigenice. 

Pe teritoriul României, 140.921 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 18.774 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 55.623 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 92 de persoane. 

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 9.440 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 628 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 20 octombrie, 2.916 sancțiuni contravenționale, în valoare de 466.950 lei. 

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară. 

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel