Lovitura DNA, răsturnare de situație pentru PSD? Dîncu, scenariu fulminant
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Vasile Dîncu a dat un scenariu fulminant, în exclusivitate pentru DC NEWS. 

Bogdan Chirieac: Ați încercat, nu ați pus pe listă nicio persoană cu probleme penale, dar DNA a deschis acum un dosar penal împotriva unui fost primar din București. Acum, de ce l-a deschis acum și nu după 6 decembrie sau înainte de a face dvs. lista, fiindcă sunt presupuse fapte de prin 2008, aveau tot timpul să-l deschidă? Deci ce vă face să nu credeți că îndată ce se mai avansează în campania electorală se mai deschid 5 dosare penale? Mai mult, PNL a speculat, tipic politicianist, prin demersul ridicol al doamnei Alexandru și al domnului Cîțu cu o scrisoare cu "scoateți penalii". Păi nu puteți, conform legii, să-i scoateți de pe listă, nu ai cum să modifici listele. Cum faceți acum, având în vedere că avem o justiție fără credibilitate, iar astfel de evenimente pot avea loc oricând?

Ce spune Vasile Dîncu

"Baza raționamentului, atunci când faci o strategie și o campanie, este percepția asupra opiniei publice, a oamenilor. Până la urmă, noi nu considerăm că oamenii sunt proști. Totuși, electorii sunt mai deștepți ca noi, în foarte multe situații. Când a venit o listă cu penalii de pe listele PNL și s-a vorbit dacă să fie făcută o campanie mai mare pe tema asta, am zis: Oamenii descoperă singuri, nu cred că trebuie să le arătăm noi. Noi ne-am făcut treaba pe listele noastre. Asta e foarte important.

Prin scrisori penibile, Puterea demonstrează că influențează justiția și noi câștigăm din acest lucru. Devenim victime dacă suntem inteligenți și dacă știm să ne facem curățenie, în primul rând. Eu nu m-aș speria de aceste procese făcute în campanie, pentru că dacă vă aduceți aminte, s-a întâmplat asta și în 2016, dacă nu mă înșel, înainte de alegeri au fost decapitați o grămadă de președinți de Consilii Județene, o grămadă au dispărut. Am făcut atunci pariu cu câțiva jurnaliști că noi vom câștiga în acele locuri alegerile, pentru că acele organizații au scăpat de niște baroni care aveau o influență negativă în județ și vom câștiga și ne-am revigorat organizațiile cu ajutorul DNA.", a declarat Vasile Dîncu, în exclusivitate pentru DC NEWS.

Ajută DNA-ul PSD în campanie electorală?

"În asemenea situații, când totul se vede, e cusut cu ață albă, eu cred că ajută în campanie electorală, pentru că oamenii s-au obișnuit deja cu aceste lucruri. Sigur, ne ajută în două sensuri. Odată că te scapă de un om care ți-ar fi făcut o imagine proastă. În al doilea rând, încercând mai degrabă o diabolizare fără o substanță juridică a faptelor, sigur, asta se va judeca în instanță. Eu nu judec vinovăția, dar spun: Mijloacele prin care se face asta în campanie, s-ar putea să ne ajute mai degrabă pe noi", a încheiat el.

Vezi mai multe în video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel