Alexandr Lukaşenko a declarat că i-a cerut lui Vladimir Putin să furnizeze arme de mai multe tipuri ţării sale, care se confruntă cu proteste în masă de la începutul lunii august, după alegerile prezidenţiale despre care demonstranţii susţin că au fost fraudate.
În cadrul unei discuţii avute miercuri cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, la Minsk, Lukaşenko a spus: „I-am cerut preşedintelui Rusiei mai multe noi tipuri de arme”, scrie Reuters.
„Putem ţine situaţia sub control nu numai în Belarus, ci şi de-a lungul graniţelor noastre”, a adăugat Lukaşenko.
Rusia şi Belarus organizează în prezent exerciţii militare comune până la sfârşitul lunii septembrie. Lukaşenko a declarat că cele două ţări ar trebui să planifice mai multe exerciţii de acest tip.
Lukaşenko, aflat la conducerea ţării din 1994, a mai precizat că vor avea loc noi alegeri prezidenţiale în Belarus după ce va fi adoptată o nouă constituţie.
Comentariile sale au venit la două zile după întâlnirea cu Putin de luni, din staţiunea Soci. Cu această ocazie, liderul de la Minsk a obţinut pentru ţara sa un împrumut de 1,5 miliarde de dolari, precizează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video