Vineri, 24 ianuarie, la ora 23:42, vom avea o Lună Nouă în Vărsător. „Fenomentul de Lună Nouă se petrece atunci când Luna se află între Pământ și Soare. Din punct de vedere astrologic, Soarele și Luna sunt conjuncte, la același grad, într-un semn. De data aceasta, la gradul 4 în Vărsător”, a explicat Daniela Simulescu, astrolog DCNews.
Schimbare, decizii, confuzie, dar și o veste bună
„Din start, dacă ne uităm la astrograma momentului, vom observa că este o portavoce puternică pentru schimbare. Semnul Vărsătorului este cel al independenței, libertății, ruperii barierelor, luptei împotriva regulilor societății, al inovației, dar și al adevărului.
Ascendentul se află în Balanță, deci avem de luat decizii. Venus, stăpânul hărții, se apropie de Neptun, iluzionistul, și face și un careu cu Marte, îndrăznețul. Deci, confuzia va fi la tot pasul, dar știi cum e: preferabil să te întrebi ce să faci decât să trăiești așa pur și simplu, ca o frunză în bătaia vântului. Indecizia este o fază de tranziție între vechiul eu și noul eu.
Vestea bună e că Uranus, planeta surprizelor, va face careu cu Luna Nouă și ne va ajuta să rupem lanțurile, să găsim soluțiile, puțin incendiare sau scandaloase pe alocuri, pentru a scăpa de tot ce este ruginit în viața noastră.
Adică tu știi ce schimbare vrei, dar încă nu știi ce să schimbi la tine să ajungi la acea schimbare. Fă-ți curaj zilele următoare și astrele te vor susține!”, a transmis Daniela Simulescu.
VEZI ȘI: Luna Nouă aduce schimbare pentru o ZODIE. "Să aveți tupeu, o să fie BINE"
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii