Macron cere Iranului să respecte obligațiile privind energia nucleară și să coopereze cu AIEA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Emmanuel Macron
Emmanuel Macron
Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a cerut omologului său iranian, Hassan Rouhani, ca țara sa să facă „gesturi clare” către respectarea obligațiilor privind energia nucleară și să coopereze pe deplin cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

Conform Agerpres, în cadrul unei convorbiri telefonice, marţi, cu președintele iranian, liderul francez şi-a exprimat „profunda îngrijorare” faţă de deciziile luate de Iran „cu încălcarea acordului de la Viena” privind energia nucleară, în momentul în care europenii vor prezenta o rezoluţie la AIEA care condamnă Iranul pentru suspendarea anumitor inspecţii ale programului său nuclear.

Iranul a afirmat luni că Statele Unite trebuie să ridice mai întâi sancţiunile impuse republicii islamice dacă vor să poarte convorbiri pentru salvarea acordului nuclear din 2015 încheiat de Teheran cu marile puteri şi din care fostul preşedinte american Donald Trump a retras SUA. Noul preşedinte american Joe Biden a promis că se va alătura din nou acestui acord, dar cu condiţia ca Teheranul să revină mai întâi la respectarea angajamentelor de care a început să se desprindă ca răspuns la sancţiunile Statelor Unite impuse în timpul mandatului lui Donald Trump.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel