„Sunt profund întristată de faptul că vă dezamăgesc şi vă rog să mă credeţi că mă doare mai mult decât vă puteţi imagina atunci când sunt nevoită să anulez un spectacol”, scrisese artista pop într-un mesaj publicat pe Instagram, după ce a anulat două concerte la Lisabona, săptămâna trecută.
Posesorii de bilete pentru concertul programat luni seară la London Palladium, o prestigioasă sală de spectacole cu 2.300 de locuri din capitala Marii Britanii, au fost informaţi în legătură cu decizia vedetei americane prin intermediul unor SMS-uri personalizate.
Spectatorii vor primi contravaloarea biletelor achiziţionate la acest show, au precizat reprezentanţii Ticketmaster, organizatorul acestor concerte. Următorul spectacol al Madonnei programat în aceeaşi sală de concerte ar trebui să aibă loc miercuri seară, iar seria de 15 show-uri londoneze se va încheia pe 16 februarie.
Madonna a spus că următorul spectacol va avea loc 'la data la care este programat' şi le-a transmis fanilor ei promisiunea următoare: 'voi continua până când nu voi mai putea'.
'La recomandarea medicilor, mi s-a spus să mă odihnesc pentru câteva zile. Aşa cum ştiţi cu toţii, am suferit câteva accidentări care m-au deranjat încă de la debutul turneului, dar trebuie să îmi ascult corpul şi să îmi pun sănătatea pe primul loc', a scris vedeta pop în acel mesaj online.
'Ultimul lucru pe care mi-l doresc este să îmi dezamăgesc fanii sau să compromit integritatea show-ului meu', a adăugat Madonna, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- România e cu un pas înainte față de țările Schengen. Despescu: Toți apreciază modelul românesc. Suntem bifați ca model de urmat / video
- Corneliu Ștefan: În Dâmbovița s-au pornit motoarele în cel mai mare proiect cu fonduri europene din istoria Regiunii Sud-Muntenia
- Tânărul întors din Olanda care și-a deschis grădină cu lalele pe 2.000 de mp. Accesul pentru public este liber, iar ședința foto profesională e inclusă
- Scenariul lui Adrian Năstase privind războiul din Ucraina / video
- Ninge în mai multe zone din România. Imaginile zilei, cu pomii înverziți acoperiți de zăpadă, după temperaturi de peste 30°C / foto și video în articol
- Cine a fost iubirea secretă a lui Toma Caragiu. Din cauza ei actorul a intrat în depresie și a stat închis în bibliotecă zile la rând
- Răsturnare de situație la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Ce a decis familia pentru cel supranumit „Stăpânul Moldovei“
- Salariu 1.000 de euro în țară sau 2.000 de euro în străinătate. Româncă: Știu că pare o nebunie sau o prostie ce zic / video
- Incident la metrou, la stația Piața Unirii, miercuri dimineață
- Documentul care a pregătit aderarea României la NATO. Adrian Năstase l-a arătat, în premieră, la DC News / Cum a fost „răsplătit” de Iohannis / video
- Hoteluri de 7 stele în România! Ministrul Economiei, anunț din Qatar despre investițiile în turism
- Abuzul economic în divorț. Psiholog: Îți ține banii și cardurile. Se asigură că nu vei avea bani de avocat
- Doi instructori auto englezi, fără cuvinte după ce au mers cu taxiul în București. „Au venit a doua zi și au făcut scandal”