MAE, anunț oficial despre românii blocați la intrare în Grecia
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Toți turiștii români blocați la punctele de trecere a frontierei Kulata/Promachonas și Makaz/Nymfaia au intrat pe teritoriul Greciei, transmite Ministerul Afacerilor Externe.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Atena și a Consulatului General al României la Salonic, a fost notificat cu privire la situația unor cetățeni români, turiști, blocați la punctele de trecere a frontierei Kulata/Promachonas și Makaz/Nymfaia.

Reprezentanții misiunii diplomatice au contactat, în regim de urgență, autoritățile elene competente pentru clarificarea acestei situații. De asemenea, un consul din cadrul oficiului consular Salonic s-a deplasat în punctul de frontieră Kulata/Promachonas, pentru a acorda asistență consulară.

Autoritățile elene au precizat că situația a fost remediată, la acest moment, toți turiștii români aflați în cele două puncte de frontieră au intrat pe teritoriul Republicii Elene”, se precizează într-un comunicat de presă al MAE.

Românii afectați pot cere asistență consulară la numărul de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau la numărul de urgență al misiunii diplomatice: +30 6978996222.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel