Manchester City, suspendată din Liga Campionilor
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
UEFA a anunțat că gruparea engleză Manchester City a fost exclusă pentru următoarele două sezoane din Champions League din cauza încălcării fair-play-ului financiar.

UEFA a decis să o excludă pe Manchester City pentru următoarele două sezoane din Liga Campionilor, conform The Guardian. Echipa lui Guardiola va fi nevoită să plătească și o amendă de 30 de milioane de euro. Decizia nu este definitivă și mai poate fi atacată la TAS.

Conform sursei citate, corpul de Control Financiar al UEFA a reacționat după dezvăluirile apărute în noiembrie 2018 de Der Spiegel. Jurnaliștii germani au publicat mai multe documente și mail-uri care ar fi demonstrat că Manchester City ar fi încălcat regulile fair play-ului financiar. Ancheta UEFA a descoperit că englezii au falsificat actele depuse la forul european, exagerând veniturile din sponsorizări.

Manchester City are dreptul să atace decizia la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne și este de așteptat ca gruparea engleză să facă acest lucru.

"Luând în considerare toate probele, Comisia a constat că Manchester City a încălcat grav regulamentele UEFA de licențiere și fair-play financiar prin supraevaluarea veniturilor", se arată în comunicatul UEFA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel