Centrele Medicale de Diagnostic COVID-19 funcţionează ca structuri de sprijin ale unităţii, respectiv ale compartimentului de primiri urgenţe din aceste spitale, şi sunt responsabile cu acordarea de asistenţă medicală primară în vederea diagnosticării COVID-19 pentru pacienţii care prezintă suspiciune de infectare cu virusul SARS-CoV-2, forme uşoare şi medii, care se prezintă pe cont propriu sau prin serviciile de ambulanţă.
Care este rolul acestor centre
În principal, activitatea acestora constă în primirea, trierea, investigarea de bază, diagnosticarea şi stabilirea planului terapeutic şi, după caz, direcţionarea pacienţilor către unităţi sanitare COVID-19.
”Direcţia medicală a MApN, cu sprijinul categoriilor de forţe şi a comandamentelor de sprijin, asigură personalul medical care deserveşte aceste centre în regim non-stop şi materialele sanitar-farmaceutice, normele de consum, materialele şi echipamentele medicale şi de protecţie sanitară necesare funcţionării CMD COVID-19. Comandamentul Logistic Întrunit a asigurat transportul şi instalarea fiecărui sistem CMD COVID-19, care cuprinde containere tip dormitor/administrativ şi containere medicale, racordate la surse de apă şi energie electrică prin intermediul unui grup electrogen şi al unui container izoterm. Reamintim că, în sprijinul campaniei naţionale de vaccinare, Ministerul Apărării Naţionale organizează, în zilele de luni, 25 octombrie, şi marţi, 26 octombrie, cu prilejul Zilei Armatei României, un maraton de vaccinare sub deviza "Împreună pentru viaţă, Împreună pentru viitor!"”, a anunțat MApN.
Maraton de vaccinare în toată țara
Maratonul se desfăşoară în şase spitale militare din ţară, care sunt şi centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva COVID-19.
Astfel, cetăţenii din categoriile eligibile (cu vârsta mai mare de 12 ani) care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu ora 8.00 a zilei de luni, 25 octombrie, şi până la ora 20.00 a zilei de marţi, 26 octombrie, în centrele de vaccinare care funcţionează la: Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Iacob Czihac" din Iaşi; Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Constantin Papilian" din Cluj-Napoca; Spitalul Militar de Urgenţă "Dr. Alexandru Gafencu" din Constanţa; Spitalul Clinic de Urgenţă Militar "Dr. Ştefan Odobleja" din Craiova; Spitalul Militar de Urgenţă "Regina Maria" din Braşov; Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Dr. Victor Popescu" din Timişoara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele
- Weekendul în care cei tupeiști vor câștiga: Vor primi oportunități și nu le va păsa de gura lumii