Marcel Ciolacu, scrisoare de ULTIMĂ ORĂ către Mugur Isărescu
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
PSD nu „atentează” nici la neutralitatea și nici la caracterul apolitic al BNR, a transmis, luni, liderul social-democraților, Marcel Ciolacu, într-o scrisoare adresată guvernatorului Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.

„Potrivit legislației în vigoare, Banca Națională a României este o instituție independentă și, din această perspectivă, orice remarcă publică, făcută de orice membru al conducerii BNR, pornește de la premisa că nu are caracter politic, că se bazează pe realități obiective și că reflectă nivelul de profesionalism și decență, specific băncii centrale. În mod real, însă, nu poate exista distincție între afirmațiile personale și cele profesionale, făcute în numele instituției, atunci când e vorba de un specialist al BNR cu notorietate și funcție. Nici în vremuri normale și cu atât mai puțin acum, în criză! Toate declarațiile făcute de oficiali ai BNR produc efecte, indiferent dacă sunt făcute în nume personal sau de la pupitrul oficial”, se arată în scrisoarea lui Marcel Ciolacu.

„Postarea făcută de PSD pe una dintre rețelele de socializare evocă și compară atitudini și fapte reale și avertizează că istoria se poate repeta! Nimic mai mult! Situația de acum este comparabilă cu cea din 2009-2010, când domnul Lucian Croitoru era consilierul dumneavoastră și, desemnat premier, a promovat public soluția tăierii salariilor, aplicată ulterior de guvernarea Băsescu-Boc, cu aceeași abordare ”de dreapta” ca și cea de acum, Iohannis-Orban. Vă asigur, dle Guvernator, că PSD nu atentează nici la neutralitatea și nici la caracterul apolitic al BNR! Iar evidențierea unor avertismente de mare importanță pentru populația țării, fără a le fi schimbat sensul ori alterat conținutul, provenite de la specialiști ai BNR, nu transmite, în niciun caz, vreun mesaj politic similar cu cel postat pe Facebook de către directorul Direcției Stabilitate Financiară a BNR, domnul Eugen Rădulescu. Vă înțeleg preocuparea pentru menținerea BNR în zona neutralității apolitice și vă transmit, dle Guvernator, întreaga mea apreciere pentru eforturile de împlinire deplină a acestui deziderat”, conchide Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel