Fostul număr unu mondial este nevoit să-şi continue recuperarea după două operaţii la genunchi, au anunţat luni organizatorii turneului de Mare Şlem de la antipozi, citaţi de AFP.
Federer, care va împlini 40 de ani în vara viitoare, a încetat orice activitate sportivă în luna februarie, dar şi-a reluat recent antrenamentele şi figura pe lista participanţilor la Openul Australiei, care va debuta pe 8 februarie.
'În cele din urmă, Roger nu a avut timpul necesar pentru a se pregăti în mod riguros pentru un Mare Şlem şi este foarte dezamăgit că nu va putea veni la Melbourne în 2021', a declarat conducătorul turneului, Craig Tiley, adăugând că aşteaptă să-l vadă din nou pe elveţian la Australian Open cu ocazia ediţiei din 2022. La începutul lunii noiembrie, după reluarea antrenamentelor, Federer se arătase optimist în vederea participării sale la turneul de la Melbourne.
'Sunt pe calea cea bună. Revin treptat, dar nu mă voi grăbi şi nu vreau să pun presiune pe mine. Voi participa la un turneu doar când voi fi 100% pregătit. În acest moment, se pare că voi putea reveni la Australian Open în ianuarie', a spus la momentul respectiv jucătorul elveţian, care a cucerit de şase ori trofeul în turneul de la Melbourne, ultima oară în 2018.
Întrebat de multe ori dacă se gândeşte la retragere, Federer a dezvăluit că va juca atât timp cât asta îi va face plăcere: 'Mă gândesc de vreo cinci ani, dar cât timp îmi face plăcere şi e bine pentru noi toţi, voi continua'.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, va debuta pe 8 februarie, cu trei săptămâni mai târziu faţă de data prevăzută iniţial, din cauza măsurilor sanitare impuse de autorităţile din această ţară pentru evitarea răspândirii Covid-19, între care o perioadă de carantină de două săptămâni pentru participanţii la competiţie, după sosirea lor în Australia, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"