Marius Csampar, singurul român condamnat la 99 de ani de închisoare pentru crime în serie, eliberat anul acesta, și-a găsit primul loc de muncă după eliberare, scrie GÂNDUL.RO.
Bărbatul a fost închis pentru uciderea a șase persoane și a executat 22 de ani din pedeapsă. El a fost eliberat pentru bună purtare.
Unde s-a angajat
De mai bine de o săptămână Marius Csampar lucrează la A.D.P. Balotești. Locuiește la o pensiune, iar în fiecare zi face doar câteva minute până la muncă. El trebuie să strângă gunoaiele de pe marginea drumului național care leagă Bucureștiul de Ploiești, dar spune că nu-l deranjează câtuși de puțin munca pe o prestează.
De-a lungul celor 22 de ani petrecuți în spatele gratiilor, Marius Csampar a dorit să convingă autoritățile că a trecut printr-o schimbare radicală, astfel că a fost recompensat de 20 ori cu suplimentarea drepturilor și de 16 ori cu ridicarea măsurii disciplinare aplicate anterior.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară