„Acum câțiva ani, terapeuta mea mi-a pus următoarea întrebare: Daniela, tu vrei să te schimbi?. O întrebare atât de simplă, dar atât de marcantă. Efectiv m-a trezit ca un duș cu apă rece. Că doar asta îi spusesem la începutul procesului terapeutic. Că vreau să schimb ceva. Ori eu nu făceam decât să mă vait și să mă victimizez de câteva ședințe. Deci, eu voiam schimbare, dar nici măcar la văicăreală nu renunțam.
Așa cu intrarea lui Marte în semnul Gemenilor, de mâine până pe 23 aprilie. Din 7 ianuarie, cât Marte a stat în Taur, am început să ne dorim, dar am stat pe loc. De mâine, putem începe să scăpăm măcar de văicăreală. Și să încercăm mai multe chestii până când vom găsi ce e mai bun pentru noi.
Putem încerca așa: cu o carte, un film, un serial, un curs, un workshop, o discuție. Exact ce îi place lui Marte în Gemeni: să citească, să scrie, să comunice.
Mintea va fi cea mai de preț armă. Marte în Gemeni nu vrea doctorate și MBA-uri, vrea să înveți măcar un cuvânt nou. Tu vrei să te schimbi?”, a transmis Daniela Simulescu.
Despre acest subiect, astrologul Daniela Simulescu a realizat o emisiune specială la DCNewsTV:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa