Masca de protecție, OBLIGATORIE în Brăila
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brăila a decis! Masca devine obligatorie în spațiile deschise. 

Purtarea măştii de protecţie în spațiile deschise devine obligatorie și în județul Brăila. Măsura intră în vigoare începând de astăzi, 14 august, informează Agerpres.

Decizia a fost făcută publică de subprefectul Simona Drăghincescu, care a preluat, săptămâna aceasta, atribuţiile de prefect al judeţului, după demisia fostului prefect, Cătălin Boboc.

Astfel, oamenii vor trebui să poarte obligatoriu mască de protecție în toate pieţele, târgurile şi staţiile de autobuz din judeţul Brăila.

"Rog brăilenii, indiferent de opinia acestora, să respecte deciziile luate astăzi de CJSU şi să se comporte responsabil. Nimeni nu poartă cu plăcere sau din plăcere mască de protecţie, dar din respect pentru ceilalţi şi pentru lege, le purtăm atunci când este cazul. Mulţumesc anticipat", a transmis Drăghincescu.

Potrivit deciziei CJSU Brăila, este obligatorie purtarea măştii de protecţie  de către toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel